In fiecare zi ma gandesc ca e ciudat cate temeri avem.Sunt lucruri marunte care ne sperie mai mult decat altele.Uneori chiar si o mica groapa in asfalt care poate nu are decat cativa cm ne determina sa ne ferim .Nu am avea cum sa cadem in inlauntrul ei si totusi ne ferim.Sunt momente(ca acum de exemplu)cand parca simt ca nu o mai pot ocoli sau ca pur si simplu am cazut si chiar daca initial avea doar cativa cm acum nu ii vad marginile si nici macar nu mai incerc sa ies sau sa ma zbat ca sa ma auda cineva, pentru ca nu ar avea cine.
Asta este cea mai cumplita stare pe care o poti avea.Cea mai cumplita.Si asta pentru ca daca acum ceva timp mai aveam speranta, acum parca nici nu ar fi existat vreodata.Sunt o persoana optimista dar....se pare ca nu prea mai reusesc .Singurul lucru care reuseste sa ma scoata din starea asta sunt lucrusoarele mele din hartie.Idei sunt, insa se pare ca nu pot sa aplic si la mine sfaturile pe care le dau prietenilor mei si ma intreb ....pentru ce atata zbatere?Pentru ce?
Carmen, pentru ca te cunosc personal pot spune fara dubii ca esti un om minunat si dedicat in ceea ce faci. Cred de asemenea ca esti o persoana binecuvantata cu o familie si un copil reusit si ca mai presus de astea ai un dar care iti aduce multa bucurie. Esti un om care si-a stie raspunsul la intrebarea : ce vreau sa fac mai departe? cred ca acum trebuie sa raspunzi si la intrebarea : cum fac sa-mi ating obiectivele?
RăspundețiȘtergereSi sa nu uiti ca sunt oameni care te sustin si care te iubesc chiar daca lipsa de timp si nebunia din zilele noastre ii impiedica sa-ti spuna mai des care asteapta tot timpul sa vada ce alte lucrusoare minunate ai mai creat, esti un complet, un artist complet si cred ca poti mai mult.
Viata este o lupta continua si constanta dar este si frumoasa si plina de surprize care ne dau puterea sa mergem mai departe!
Cu multa dragoste,
Georgiana Luncasu